Tratamente de estetică dentară care îți optimizează zâmbetul
Tratamente de estetică dentară care îți optimizează zâmbetul
Estetica dentară se numără, cu siguranță, printre specialitățile medicale care s-au dezvoltat într-un ritm alert în ultimii ani. Iar acest lucru a favorizat apariția efectelor benefice asupra calității vieții oamenilor. Tehnologia avansată și descoperirile din domeniu au făcut ca această ramură, care cuprinde o mare varietate de proceduri moderne ce îmbunătățesc diferite aspecte ale sănătății și frumuseții dentare, să fie soluția pentru un rezultat eficient.
Optimizarea zâmbetului aduce numeroase beneficii pentru cei care doresc să își îmbunătățească aspectul dinților, funcționalitatea acestora, dar și asupra stării de bine, a stimei de sine. Toate acestea fără durere și într-un timp relativ scurt. Dacă înainte era nevoie de un timp de așteptare de câteva luni, acum, procedurile sunt mult mai rapide, unele dintre ele fiind gata într-un timp record, chiar și atunci când e vorba de un implant.
Iată 3 modalități prin care îți poți recăpăta încrederea în sine cu ajutorul cosmeticii dentare.
Fațete dentare
Adio dinți ciobiți, rupți sau decolorați și bun-venit fațete dentare! Acestea sunt foițe fine care se aplică pe exteriorul dinților și, de cele mai multe ori, sunt realizate din porțelan. Avantajul lor este că pot fi montate pe doar o parte dintre dinți, însă acest lucru este bine să îl stabilești împreună cu un specialist. Aplicarea lor presupune șlefuirea dinților, uneori chiar și îndepărtarea unei părți pentru ca plasarea să fie una corectă și de durată. În funcție de rezistența la durere, se poate aplica anestezie, pentru a evita orice urma de disconfort.
Există, de asemenea, și fațetele din compozit, care sunt la un preț mai accesibil și nu presupun șlefuirea dintelui. Totuși, acestea nu imită la fel de bine aspectul natural și se pot păta mai ușor. Ca să îți faci o idee despre ceea ce ți s-ar potrivi, medicul dentist îți poate face o simulare cu ajutorul tehnologiei Digital Smile Design. Vei vedea, astfel, cum ar arăta dantura ta proiectată pe un computer, înainte de a se finaliza lucrarea.
Coroane dentare
O alternativă la fațete dentare, la fel de durabile și estetice, sunt coroanele. Acestea sunt folosite pentru a acoperi un dinte rupt sau cariat, dar și pentru a proteja dintele natural, atunci când acesta are o parte lipsă sau prezintă riscul de a se sparge. Procedura este, de cele mai multe ori, nedureroasă, iar tehnologia 3D permite scanarea întregii guri prin intermediul scannerului intraoral și crearea cu precizie a mulajului.
Ulterior, cu ajutorul proteticii computerizate și a unei freze speciale, se poate realiza și fixa coroana în aceeași ședință. Acest lucru este posibil dacă optezi pentru coroană din ceramică sau zirconiu. Pentru cele din compozit, este necesar să se trimită mulajul în laborator pentru a se crea coroana. Indiferent de varianta aleasă, este necesar să se îndepărteze o parte din dintele natural pentru ca aplicarea să fie de durată. Deși au o rezistență mare în timp, este bine să ai grijă la ceea ce mănânci pentru a nu deteriora lucrarea. Evită pe cât posibil să mesteci alimente tari sau lipicioase și nu uita că spălatul pe dinți dimineața și seara nu trebuie eliminat din rutina ta.
Tehnologia Digital Smile Desgin
Satisfacția clientului reprezintă principalul obiectiv al tratamentului estetic. Pentru ca rezultatul să corespundă așteptărilor, la Centrul de Excelență în Stomatologie – Atelierul de Dinți folosim Digital Smile Design. Întregul concept se bazează pe analiza proporțiilor faciale și dentare ale pacienților, folosind o serie de fotografii și videoclipuri digitale de înaltă calitate, care permit o armonizare completă între dinți, gingii, buze, zâmbet și funcționalitate. Cu ajutorul tehnologiei moderne, software-ul redă în timp real felul în care va arăta lucrarea, prin crearea unei machete care poate fi modificată, vizualizată și aprobată de pacient, ținând cont de nevoia acestuia. De asemenea, posibilitatea de a selecta nuanța și forma dinților are avantajul de a simula mai multe variante de tratament, dar și o comparație între felul în care arată dantura momentul în care se începe lucrarea și felul cum va arăta, chiar înainte de a începe tot procesul.
Folosim progresul tehnologiei în folosul și pentru confortul și satisfacția deplină a pacienților care ne calcă pragul. Recreăm, astfel, zâmbetul perfect, așa cu ți l-ai dorit.
Write a Comment
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.